Nascut pentru presa, Greu de Ucis. INTERVIU Liviu Man: Televiziunea a invins presa scrisa

by

Liviu Man, actualul patron a ziarelor Gazeta de Cluj si Gazeta de Bistrita, a acordat un interviu pentru Hriho’s Blog despre care va vorbeam in teaserul de ieri. Mogulul a mai lucrat la NU(1990-1993), la la Ziua de Ardeal (1995-2003),  BBC (1990-1998),  Gazeta de Cluj (2002-prezent), Buna Ziua Ardeal (2003-2006), TVR  Cluj si TVR Bucuresti (1997-2000). A avut bursa National Forum Foundation in 1993 la Vocea Americii si bursa in 1995 la Université libre de Bruxelles.

Reporter: Cum aţi început să faceţi presă şi cum aţi evoluat până în prezent?

Liviu Man: În presă am început în 1990 când am scos un număr din Napoca Universitară, ziarul Studenţesc, chiar în 29 decembrie 1989, de care din păcate Tibi Fărcaş a uitat în istoria presei clujene pentru că probabil nu l-a avut. Am debutat în 8 februarie 1990 cu ziarul „NU” unde şapte oameni am pus laolaltă suma de 9.000 de lei. Eu cred că am luat banii de la un bişniţar şi ştiu că unul dintre asociaţii mei, Alin Fumurescu, şi-a vândut o pereche de Puma, care erau extrem de valoroşi pe vremea aia. Aşa am scos primul număr din ziarul „NU” care în decembrie 1990 a ajuns la 99.500 de exemplare. A fost perioada de glorie a presei româneşţi post-decembristă. După care guvernul lui Iliescu a mărit preţurile la hârtie, încât în 10 luni preţul a crescut de 100 de ori. De la 1 leu/kg la 100 de lei kg de hârtie.

Rep.: Cum consideraţi această creştere subită a preţului de hârtie? Devenise Iliescu aşa de ecolog?

Liviu Man: Evident că era o chestiune de politică ca să omoare ziarele şi au şi reuşit pentru că în afară de ziarul „NU”  care a dat faliment târziu, în 1993, a dispărut ziarul Cuvântul,  care era un ziar foarte bun, din păcate ziariştii s-au împrăştiat între alte redacţii, a dispărut ZIG-ZAG unde a fost tot Ion Cristoiu, care pe vremea aceia era un mare „făcător” de gazete. România Liberă ajunsese la un moment dat la tirajul de un milion de exemplare pe zi in timp ce in prezent toată presa română adunată nu face în momentul de faţă 500.000 de exemplare..

Rep.: Credeţi că se va mai ajunge vreodată să se ajungă la un milion de exemplare pe zi?

Liviu Man: Probabil că adunată va ajunge, dar un ziar să ajungă la un milion de exemplare pe zi în România se va întâmpla poate în următorii 20-25 de ani. La tirajele penibile care mai sunt în ziua de astăzi…

Rep.: Deci încă mai credeţi în viitorul presei scrise?

Liviu Man: Cred în presa scrisă făcută cu profesionalism. Trebuie să recunoaştem: presa scrisă e un lux. Luxul ţi-l permiţi dacă ai bani. Dacă ai bani te duci la cea mai bună staţiune de schi din Elveţia, îţi iei cele mai bune schiuri. Lucrurile acestea costă. Presa scrisă costă. Din păcate nici un patron în România la ora actuală nu investeşte în presa scrisă pentru că aceasta costă foarte mult, beneficiile se văd numai pe termen mediu şi lung. Toată lumea preferă să investească în televiziune şi pe internet , unde beneficiile sunt rapide şi imediate, dar unde evident lucrezi pe numere mari, să îmi fie scuzata vorba proastă pe mitocănime, pe mulţime. Presa scrisă întotdeauna a fost şi va mai fi, eu cred că va exista întotdeauna presă scrisă cum vor exista întotdeauna oamenii care citesc cărţi. Se adresează celor mai deştepţi oameni din comunitate şi oamenilor cărora nu li se pare jenant să scoată bani din buzunar să cumpere un ziar decât să îl vadă pe internet gratis.

Rep.: Cum vedeţi atunci concurenţa dintre presă scrisă şi televiziune?

Liviu Man: Nu există nicio concurenţă. Evident că deja televiziunea a învins presa scrisă. Nu despre asta este vorba, ci despre cine foloseşte presa scrisă şi cine foloseşte televiziunea. Televiziunea o folosim cu toţii pentru că nu putem să nu ne uităm la televizor, dar presa scrisă este o chestiune care ţine de intimitate pentru că eşti singur cu ziarul tău, aşa cum eşti singur cu cartea ta pe care o citeşti. Televiziunea e o chestie publică care trece pe lângă tine: o vezi, nu o vezi, vorbeşti cu prietenii la cârciumă despre ce ai văzut. PE când presa scrisă are o nobleţe care nu va dispărea niciodată şi un grad de profesionalism pentru că până la urmă  televiziunea, deşi avem posturi de nişă gen Discovery, National Geographic, de ştiri, cum ar fi CNN, Sky News, sau în România Realitatea şi Antena 3, toate sunt uniformizatoare, au acelaşi limbaj, discută despre aceleaşi teme, pe când presa scrisă este infinit mai variată. Ceea ce găseşti în presă scrisă nu o să găseşti niciodată în televiziune. Ce găseşti pe televiziune, sigur o să găseşti în presa scrisă. Este o diferenţă mare.

Rep.: Ce părere aveţi de faptul că un ziarist din presă scrisă poate să „jongleze” mult mai bine cu sursele faţă de cei din televiziune care nu pot să ofere publicului anumite materiale deoarece nu pot face acelaşi lucru?

Liviu Man: Intrăm într-o problemă legală. Presa audio-viziuală din România este reglementată de o lege şi există un organism, CNA, care nişte reguli foarte stricte. Din fericire, aceste reguli nu se aplică şi în presa scrisă. Este un enorm avantaj pentru presa scrisă, unde poţi să citezi surse fără nume şi mai mult decât atât, sunt decizii europene ale Curţii Drepturilor Omului, care susţin că un ziarist în faţa instanţei nu are obligaţia să spună cine este sursa. Există o singură derogare la aceasta regula, dacă este vorba de acţiuni de terorism, ceea ce mi se pare absolut normal.

Rep.: Nici măcar împotriva statului?

Liviu Man: Nu, nu, nu. Singura, repet, infracţiune în care judecătorul te poate obliga să-ţi divulgi sursele cu nume, adresă şi ce mai ştii este infractiunea de terorism. Nu de aşa-zisă atentat la siguranţa naţională. Asta este jurisprudenţa CEDO. În America acest lucru nu este valabil şi din acest motiv presa este mai democrată în Europa decât în SUA. În SUA este cazul întâmplat pe vreme preşedintelui Bush când un ziarist din New York a făcut nişte dezvăluiri fulminante despre faptul că un consilier al preşedintelui era agent CIA. A refuzat să îşi divulge sursa şi a făcut doi ani jumătate de închisoare. Conform legilor americane era absolut legal, pentru că este ilegal să divulgi un agent acoperit a unui serviciu secret american. În Europa, din fericire, acest lucru nu se întâmplă, ci ne confruntam cu alte probleme. În Uniunea Europeană din care face parte şi România, singurul lucru pe care tu ca ziarist poţi să fi chemat în faţa judecătorului, procurorului să îţi divulgi sursa este dacă deţii date despre un posibil terorist. Punct. La televiziune este CNA, nu vreau să intru în polemică, dar şi aici se pot rezolva lucrurile foarte lejer în sensul că dacă televiziunea citeaza un ziar, dar are obligaţie prin CNA să se ia punctul de vedere al celui incriminat, iar în cazul în care el nu răspunde să spună că nu a răspuns întrebării. Deci se poate rezolva şi în cazul televiziunii, desigur limitele nu sunt aşa de clare ca la presă scrisă. Din nou este un avanataj faţă de audiovizual.

Rep.: Deci credeţi că presa scrisă are mai multe mijloace decât audiovizualul?

L.M.: Evident, din moment ce poate să facă lucruri pe care audiovizualul nu poate să le facă şi pentru că legiuitorul din ţările UE crede că audiovizualul are mai mare impact, ceea ce este adevărat, şi a simţit nevoie să legifereze acest domeniu. Acest lucru nu există în America, în schimb. Nu există un CNA în SUA. Şi acolo, dacă cineva simte ceva faţă de afirmaţiile făcute de un anumit post de televiziuni, îl poate acţiona în instanţă. Poate să câştige, poate să obţină zeci sau sute de milioane de dolari daune şi aşa mai departe. În Europa s-a mers pe această idee de a nu se reglementa presa scrisă şi de a se supra-reglementa audio-vizualul. Sutn două experienţe diferite: cea americană şi cea europeană.

Rep.: Credeţi că ar trebui scăzută subordonarea televiziunilor?

L.M.: Eu personal aş lăsa acelaşi gen de legiferare atât în televiziuni, cât şi în presa scrisă. Pentru că până la urmă oamenii dacă vor să te vadă o să se uite pe canalul tău de televiziune, deja oferta este atât de mare. Dacă vor oamenii să îţi citească ziarul, să te acceseze pe net, te accesează. Dacă nu, nu. Dacă tu greşeti în faţa legii, nu mai este o infracţiune, ci este o contravenţie şi ţine de codul civil, nu de cel penal. Cine se simte jignit sau crede ca drepturile lui îi sunt ştirbite poate să apeleze extrem de usor la justiţie. Eu nu cred că ar trebui să facem o diferenţă între presa scrisă şi presa audiovizuală. Dar mă rog, asta a fost opinia legiuitorului şi a Parlamentului şi nu numai la noi, ci şi în Franţa, şi în Marea Britanie. Asta este experienţa în general europeană. Nu ştiu nicio o ţară europeană în care în general audio-vizualul să fie lăsat de capul lui. În marea majoritate a ţărilor europene sunt nişte legi mult mai drastice pentru audio-vizual. Supralegiferarea audiovizualului mi se pare o idee proastă, dar din păcate a fost adoptată de parlament.

Rep.: Cărui legi ar trebui supuse televiziunile?

Liviu Man: Ar trebui să fie supuse legii bunului simţ,care ştiu ca nu funcţionează, dar trebuie să fim supuşi codului de procedure civilă. Orice cetăţean care crede că i-au fost încalcate drepturile printr-o emisiune de televiziune, de radio, pe internet, în presă scrisă să apeleze la judecător şi acesta să concluzioneze dacă ziaristul a greşit sau nu. Iar dacă a greşit trebuie să plătească. Nu mai e ca până acum 6-7 ani, când ziariştii au făcut închisoare pentru calomnie şi insultă. E vorba de un litigiu în domeniul civil şi nu în domeniul penal.

Tags: , , , ,

5 Responses to “Nascut pentru presa, Greu de Ucis. INTERVIU Liviu Man: Televiziunea a invins presa scrisa”

  1. Sare'n Ochi Says:

    foarte bun material. l-am recomandat si pe http://sareinochi.wordpress.com/

  2. tiberiufarcash Says:

    Liviu Man: asa cum iti amintesti in interviul de 6 ore pe care mi l-ai acordat, ti-am spus ca arhivele cercetate de mine sustin urmatorul fapt demonstrabil: publicatia Napoca Universitara a iesit un singur numar in 1990, dupa care nu a mai iesit. Dictionarele de istoria presei ale lui Ion Hangiu, cel mai mare istoric al presei romanesti in viata inca mentioneaza exact aceasta informatie.
    Sigur, tu ai trait pe pielea ta tot asa ca stii mai bine. Eu am incercat sa redau cat mai corect ce a fost acum 20 de ani. Intr-o viitoare editie a 2-a a cartii mele voi corecta citand acest blog asa cum am facut in lucrarea mea. Pana atunci te rog sa mai citesti odata ATENT primele 2 pagini dedicate lui NU.
    In rest, inca o data iti multumesc in mod public pentru ca m-ai ajutat la carte!
    Doamne ajuta!

  3. tiberiufarcash Says:

    in rest certific si eu ca Exact asta spune jurisprudenta CEDO, am un tom enorm cu spete foarte interesante publicat de Agentia de Monitorizare a Presei “Academia Catavencu” si exact asta zice. Un jurnalist este obligat sa isi protejeze sursele in fata unui complet de judecata in afara de informatiile privind acte de terorism.
    Salut ambilor si lui V. Lungu. Interesant blogul!

  4. libertatea-de-exprimare Says:

    Referitor la hotararile europene in cauze cu jurnalisti si in special privitor la cenzurarea libertatii de exprimare, gasiti foarte multe astfel de spete aici:
    http://jurisprudentacedo.com/libertatea-de-exprimare.html

  5. Adrian Cinpoeru Says:

    A mai fost si “Tribuna Ardealului”, în 1992, proiect distrus “redactional” de securiştii infiltrati, în Fundatia Soros. Din punct de vedere financiar, proiectul a fost deturnat pentru susţinerea primei tipografii a UDMR, “Gloria”. Sunt foarte multe de spus despre “Tribuna Ardealului”. mă mir ca a uitat Liviu Man, pentru că ne-am muncit să îl pornim. A fost un eşec, pentru că ziariştii de la NU, nu s-au mai implicat deloc şi Virgil Lazar a facut numai aiureli.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: